Ultimii ani au reprezentat o creștere masivă în comerțul online din România, la fel cum s-a întâmplat și la nivel mondial. În zilele noastre, tot mai multe companii care vând fizic încep să își îndrepte atenția și spre online, pentru a reuși să facă față modernizării și tuturor provocărilor pe care un business le întâmpină în prezent în offline. Însă dacă ești la început de drum și te gândești să îți construiești o afacere în mediul virtual, cu siguranță te întrebi cât costă un magazin online.
Este bine să știi că răspunsul la această întrebare este destul de complex. Asta deoarece, alături de costurile pe care ești conștient că le vei avea, există și anumite costuri, să le zicem ascunse, de care nu ai de unde să știi dacă nu lucrezi în domeniu. În primul rând, este important de menționat că prețul unui magazin online depinde de numeroși factori, printre care se numără complexitatea lui, nișa și dimensiunea. De exemplu, vor exista diferențe de preț creare magazin online pentru un magazin în care vinzi câteva produse spre deosebire de unul în care vrei să vinzi zeci de mii de produse.
Desigur că vei găsi și agenții care spun că oferă prețuri imbatabile pentru crearea unui magazin online sau chiar construiesc unul gratuit. Ai grijă, însă, cu astfel de agenții, deoarece calitatea pe care o au magazinele online în astfel de cazuri este una îndoielnică. Așadar, la întrebarea „cât costă un magazin online?” îți putem răspunde, simplu, că depinde de calitatea pe care îți dorești să o obții. Pentru un răspuns complex, în care îți prezentăm costurile ascunse ale creării unui magazin online, te invităm să citești articolul în continuare.
Costuri ascunse despre care agențiile nu vorbesc
Când te documentezi despre cât costă un magazin online, cel mai probabil îți vor apărea în atenție doar costurile inițiale, care țin efectiv de crearea unui site web unde să îți poți vinde produsele. Cu toate astea, este bine să știi că, deși poate părea floare la ureche să ai un magazin online, adevărul este că o astfel de afacere implică mai multe costuri decât te-ai aștepta inițial. De la crearea unui site web pentru magazinul online și până la logistică, există diverse costuri ascunse, despre care este bine să știi înainte de a lua decizia de a pune bazele unui magazin online.
Un lucru pe care este important să îl știi este că numeroși antreprenori încearcă să atragă clienții înspre magazinul lor online, oferindu-le diverse avantaje, cum ar fi livrare gratuită, retururi și multe altele. Toate acestea pot fi eficiente în aparență, însă consecințele lor se fac simțite pe parcurs, numeroși antreprenori ajungând astfel să conducă un model de afaceri nesustenabil.
Iată care sunt câteva dintre costurile ascunse despre care este bine să știi atunci când vrei să afli cât costă un magazin online.
1. Configurarea unui site web
Prețul configurării unui site web pentru magazin online diferă în funcție de amploarea proiectului. Costurile încep de la câteva sute de lei și ajung la câteva mii de euro, în funcție de complexitatea site-ului. Configurarea site-ului web costă mai puțin dacă îți dorești un magazin online doar cu elemente de bază, cu o interfață prefabricată. În schimb, dacă ai nevoie de un website care să poată face față la mii sau zeci de mii de produse și foarte multe tranzacții în fiecare minut, atunci este bine să știi că și costul configurării site-ului web va fi pe măsură.
Printre principalele costuri pe care le implică realizarea unui magazin online se numără:
- Costurile domeniului. Vei avea nevoie de un nume de domeniu pentru magazinul tău online. Costurile sunt destul de mici, începând de la câteva zeci de lei pe an.
- Costurile de găzduire a site-ului. Este necesar să alegi un serviciu de găzduire care să asigure serviciile de care ai nevoie, în funcție de complexitatea site-ului tău. Există diverse pachete de servicii pentru găzduire, astfel că poți alege pachetul care se potrivește nevoilor tale.
- Furnizori de plăți. Vei avea nevoie să implementezi un furnizor de plăți online pentru a accepta plățile cu cardul pentru comenzile din magazinul tău online. În cazul furnizorilor de plăți, costurile sunt recurente.
- Costuri pentru design. Un magazin online necesită construire, fie că sunt utilizate șabloane prestabilite, teme și module gratuite ori contra cost. Dacă îți dorești un magazin online bine realizat, original și cu funcționalități avansate, este bine să știi că acest lucru implică și costuri pe măsură. Asta deoarece vei plăti atât pentru construirea site-ului, cât și pentru teme și module premium, realizarea designului și implementarea tuturor funcționalităților de care are nevoie magazinul tău online.
- Costuri de mentenanță. Vor fi necesare periodic anumite actualizări sau chiar depanări, iar pentru astfel de situații, este bine să ai o persoană sau o echipă care să asigure mentenanța permanentă a magazinului tău online, pentru a-i asigura buna funcționare.
Este bine de reținut că un magazin online costă atât de mult cât de multă personalizare dorești. Cu cât vrei să fie mai deosebit pentru a se diferenția de cele ale competitorilor tăi sau cu cât mai complex, cu atât mai mult vei fi nevoit să plătești pentru realizarea lui.
2. Cât costă un magazin online? Prețul include și generarea traficului pe site
În mediul online, există o mare concurență în orice domeniu, motiv pentru care este esențial să investești în generarea de trafic pe site-ul tău. Pentru a câștiga vizibilitate și a-ți construi brandul, este necesar să investești timp, bani și efort pentru generarea de trafic pe site. Acest lucru implică anunțuri pe Google și Facebook, de exemplu, ceea ce înseamnă să fii pregătit pentru costuri extra în acest sens.
Pentru ca magazinul tău online să devină cât mai vizibil și mai cunoscut, să atragă mai mulți vizitatori și să-i convertească în cumpărători, este necesar să investești în creșterea sa. Printre principalele costuri pe care le implică acest proces de creștere a vizibilității unui magazin online se numără:
- Servicii SEO (Search Engine Optimization), de care ai nevoie pentru a clasa magazinul tău online cât mai sus în rezultatele căutărilor de pe motoarele de căutare, cum este Google.
- Module personalizate, care sunt menite să îmbunătățească gestionarea relațiilor cu clienții, să extindă funcțiile de căutare și să adauge interacțiuni noi, cum ar fi reamintirea clienților în legătură cu coșurile de cumpărături abandonate, pentru a-i determina să se reîntoarcă pe site să plaseze comanda.
- Servicii de creare conținut. Indiferent dacă îți dorești să incluzi și o secțiune de blog în magazinul tău online sau nu, vei avea nevoie de servicii de creare de conținut, pentru a te asigura că informațiile din magazinul tău online sunt corecte și clare pentru cumpărători.
- În funcție de produsele pe care le vinzi și de strategia ta, este posibil să ai nevoie de servicii de fotografiere a produselor. Acest lucru este esențial deoarece magazinul online se bazează nu doar pe conținutul scris, ci și pe cel vizual, care trebuie să fie cât mai profesional și mai atrăgător, pentru a convinge clienții să cumpere.
3. Costuri de livrare și retururi gratuite
Așa cum spuneam și la începutul acestui articol, numeroși antreprenori sunt tentați să ofere livrare și retururi gratuite, pentru a convinge consumatorii să cumpere din magazinul lor online. Livrarea și retururile gratuite sunt o modalitate excelentă de a atrage cumpărătorii, însă reprezintă un cost suplimentar pentru tine și afacerea ta.
4. Costuri de retur
Rămânem la capitolul de retururi, care este unul important de trecut pe listă atunci când te întrebi cât costă un magazin online. Deși multe persoane ar putea crede că retururile nu costă aproape deloc, adevărul este că procesarea unui retur poate costa chiar și de trei ori mai mult decât livrarea în sine a articolului. Acest lucru se întâmplă din cauza procedurilor de retur și a modului în care este gestionat stocul. În plus, în anumite cazuri, companiile pot avea zone securizate pentru a proteja articolele returnate de furt și deteriorare, ceea ce implică anumite costuri suplimentare. Un alt cost care ține de retururi este cel cu sistemele de suport pentru acestea. Pentru retururi, este necesar să ai hardware și software specializat pentru gestionarea mărfurilor returnate.
5. Articole deteriorate
Deși majoritatea clienților returnează articole de bună-credință, există și cazuri de retururi frauduloase. Pentru a gestiona retururile, companiile au adeseori nevoie de un centru de distribuție dedicat retururilor, care este adesea gestionat de companii de logistică terțe. Acest lucru implică și costuri suplimentare de funcționare. În caz că articolele returnate sunt în stare bună, acestea pot fi repuse în vânzare. În schimb, există produse „de sezon”, care s-ar putea să fie mai ieftine odată returnate. În plus, dacă articolul returnat este deteriorat, compania este nevoită să suporte costurile reparației și există situații în care acest articol să fie ulterior vândut la un preț mult mai mic decât cel inițial, să fie donat la caritate, sau să fie aruncat. Toate acestea implică manipulare, transport și costuri de tranzacție, așadar este important să le adaugi pe lista de costuri ascunse atunci când calculezi cât costă un magazin online.
6. Riscul plăților cu întârziere este de trecut pe lista de costuri ascunse când te întrebi cât costă un magazin online
Este important să ții cont de plățile cu întârziere, fie că este vorba despre terțe părți cu care lucrezi sau despre clienți. Pregătește-te să te asiguri că afacerea ta de comerț electronic are în vedere riscul potențial de pierdere a veniturilor ca urmare a unor plăți întârziate.
7. Costuri de asigurare
Unul dintre costurile pe care numeroși antreprenori nu le au în vedere atunci când se gândesc cât costă un magazin online este cel legat de asigurare. Poți avea tendința de a-ți subestima riscurile de afaceri și de a omite să îți faci asigurare, chiar și pe cea legală. Este însă esențial să ții cont de aceste asigurări, pentru a te acoperi împotriva riscurilor potențiale.
8. Taxe și impozite
Inevitabil, va trebui să plătești taxe și impozite. Este important să știi asta de la început și să te asiguri că le plătești din timp pe toate, pentru a evita complicațiile pe parcurs. În plus, pentru a fi în regulă cu toate taxele și impozitele, s-ar putea să ai nevoie de servicii de contabilitate. Contabilii sunt pregătiți, cunosc legile și reglementările din domeniu și te pot ajuta cu deducerile fiscale de care poate beneficia afacerea ta.
9. Când vorbim despre cât costă un magazin online, este important să nu uităm de marketing
Odată ce magazinul online este gata, urmează momentul în care acesta trebuie promovat, adus în atenția clienților. Așadar, este important să nu omiți costurile de marketing, care sunt legate de magazinul tău online și care, cel mai probabil, sunt costuri pe termen lung.
Concluzie
Dacă te întrebi cât costă un magazin online, este bine să te pregătești să primești un răspuns complex. Întrucât costurile unui magazin online implică numeroase cheltuieli, prevăzute și neprevăzute, cunoscute și ascunse, este bine să știi că nimeni nu îți poate oferi un preț concret până nu stabiliți, de comun acord, care sunt nevoile și așteptările tale în ceea ce privește magazinul online. De obicei, oferta de preț pentru un magazin online se realizează în funcție de cerințele clientului, de nevoile sale și de complexitatea pe care o va avea magazinul online. Este important să reții că un magazin online cu doar un minim de elemente de bază, în care vinzi câteva produse, va fi întotdeauna mult mai ieftin decât un magazin online în care vrei să vinzi zeci de mii de produse și să le oferi clienților tăi o gamă variată de funcționalități care să le faciliteze cumpărăturile online.
Comentarii recente