Pe măsură ce tot mai mulți oameni își fac cumpărăturile online, devine din ce în ce mai tentant să creezi propriul tău magazin online. Comerțul electronic a câștigat amploare în ultimii ani, motiv pentru care tot mai mulți antreprenori decid să își îndrepte atenția și resursele către crearea unui e-shop. Totuși, înainte de a decide să deschizi un magazin online, este important să știi care sunt câteva greșeli comune pe care vei vrea să le eviți dacă vrei să ai succes.
#1 Vrei să creezi un magazin online „pentru toată lumea”
Este foarte important să înțelegi că nu toată lumea va cumpăra produsele tale. Așadar, înainte de a crea un magazin de acest gen, decide cine este publicul tău țintă, cine vor fi principalii tăi clienți. Creează avatarul de client ideal, ținând cont de intervalul de vârstă, preferințele privind utilizarea unui computer sau a unui dispozitiv mobil și alte preferințe care sunt relevante pentru domeniul în care vrei să vinzi. Este recomandat să creezi magazinul online ținând cont de caracteristicile, obiceiurile și nevoile persoanelor care vor cumpăra de la tine.
#2 Magazinul online nu este orientat către date
Datele despre utilizatori reprezintă cel mai valoros bun pe care îl ai. Cunoașterea caracteristicilor, preferințelor și comportamentelor de cumpărare ale acestora este cheia unei creșteri și dezvoltări stabile a magazinului tău online. Așadar, este esențial să implementezi și să configurezi instrumente analitice adecvate pentru a ști cum se comportă clienții tău și a putea lua decizii bazate pe date concrete, nu pe intuiție.
#3 Magazinul online nu este optimizat pentru utilizatorii de dispozitive mobile
Mai mult de jumătate din sesiunile de internet se desfășoară folosind smartphone-uri și tablete, iar această tendință este în continuă creștere. Dispozitivele mobile sunt viitorul internetului și un procent din ce în ce mai mare din traficul din magazinul tău va veni de la ele. Prin urmare, atunci când construiești un magazin online, ar trebui să îl optimizezi pentru dispozitivele mobile.
#4 Nu acorzi atenție dezvoltării, securității și întreținerii magazinului online
Crearea unui magazin online este doar primul pas, însă dacă îți dorești să vinzi, este important să înțelegi că magazinul necesită îngrijire constantă, întreținere și dezvoltare. Este esențial să fie monitorizat constant, astfel încât orice potențiale erori să fie observate și rezolvate cât mai repede. La fel de important este și să urmărești constant experiența utilizatorului, pentru a observa comportamentul clienților tăi și a putea face modificările necesare. De asemenea, ar trebui să ai grijă de securitatea datelor sensibile ale clienților tăi și să asiguri standardele de protecție a datelor cu caracter personal, așa cum sunt impuse de prevederile GDPR.
#5 Creezi un magazin online care ignoră principiul „mai puțin este mai mult” („less is more”)
Magazinul online nu trebuie să fie un website complicat, cu o multitudine de caracteristici și soluții încântătoare. Începe de la minimul necesar, cum sunt caracteristicile de bază pentru a putea testa produsele pe piață. Află de ce au clienții tăi nevoie și planifică dezvoltarea ulterioară a magazinului tău online bazându-te pe aceste date.
#6 Nu alegi tehnologia bună pentru magazinul tău online
Când creezi un magazin online, ai de ales între diverse tehnologii, fiecare având propriile sale avantaje și limitări. Principalele trei tehnologii dintre care poți alege sunt:
- Software-as-a-Service (SaaS) – care îți permite să faci modificări în magazinul tău fără abilități de dezvoltare, dar alegerea ta este limitată la opțiunile puse la dispoziție de furnizorul de servicii.
- Open Source – permițând adaptarea site-ului web la nevoile tale specifice, dar configurarea și personalizarea acestuia necesită munca unui dezvoltator.
- Soluție dedicată – adică platforma este creată complet de la zero, iar structura software este personalizată pentru nevoile specifice ale unei afaceri.
Alegerea greșită a tehnologiei poate bloca dezvoltarea ulterioară a magazinului tău online. Apariția unor erori în arhitectura site-ului se pot dovedi extrem de costisitoare. Așadar, merită să plătești din start profesionaliști care vor alege tehnologia optimă și vor asigura calitatea soluțiilor utilizate.
#7 Oferi prea puțin conținut sau conținut de calitate proastă în magazinul online
Întrucât cumpărăturile online vin cu riscuri, clientul neputând vedea sau încerca dinainte articolul achiziționat, este important să le oferi clienților informații complete despre caracteristicile produselor, cum ar fi culoarea, materialul, dimensiunile, mărimea, precum și să te asiguri că oferi fotografii de înaltă calitate și chiar videoclipuri ale produsului. Asigură-te că afișezi corect aceste informații și că folosești un limbaj simplu pentru a arăta beneficiile produsului.
#8 Magazinul tău online nu are o propunere de valoare clară
Cu o varietate atât de mare de magazine online, cum te remarci printre concurență? De ce ar vrea un client să cumpere de la tine, și nu de la concurenții tăi? Răspunde la această întrebare, întrucât aceasta va fi propunerea ta de valoare sau chiar propunerea unică de vânzare. De exemplu, ai un termen de livrare mai scurt, retururi gratuite sau un program de fidelitate atractiv.
#9 Ai un magazin online fără documentație tehnică
Dacă la construirea magazinului online nu a fost creată o documentație tehnică coerentă, acesta nu va putea fi actualizat sau erorile nu vor putea fi remediate repede și eficient. Este important să creezi și să actualizezi documentația tehnică a magazinului tău online, să o depozitezi în siguranță și să faci copii de rezervă în mod regulat.
#10 Ai un magazin online care nu este intuitiv pentru clienți
Este important să acorzi atenție experienței utilizatorului. Atunci când creezi un magazin online, la fel de important precum este latura tehnică este și să te asiguri că magazinul este plăcut pentru clienți. este esențial ca navigarea în magazin, răsfoirea produselor și adăugarea lor în coș să fie intuitive. De asemenea, asigură-te că toate informațiile sunt afișate corespunzător, acestea incluzând: specificațiile produselor, prețurile, costurile și timpul de livrare, metodele de plată și politicile de retur.
Concluzie
Comerțul electronic implică o mulțime de riscuri și există numeroși factori care influențează succesul sau eșecul unui magazin online. Asigură-te că eviți greșelile prezentate în acest articol, pentru a-ți crește șansele de a avea un magazin online de succes.
Comentarii recente